RAPORT   DE   ACTIVITATE - anul şcolar 2006-2007

 

 

Word format raportdeactivitatesalariudemerit2007.doc

 

FEŞTILĂ CONSTANTIN-BOGDAN  - absolvent al Facultăţii de Litere, profilul filologie, specializarea limba şi literatura română – limba şi literatura franceză, din cadrul Universităţii „Ştefan cel Marea” Suceava, promoţia  2002, menţionez că sunt profesor titular la Colegiu Tehnic „Mihai Băcescu” din anul 2003

A. CRITERII PRIVIND ACTIVITATEA INSTRUCTIV-EDUCATIVĂ:

 

a.      în acest an şcolar am obţinut calificativul „Foarte bine”;

b.      am coordonat două proiecte educative:

·        ADOLESCENŢA – O VÂRSTĂ A DILEMELOR, care începând cu anul calendaristic 2006 este înregistrat în calendarul programelor educative judeţene al ISJ – Suceava;

·        Proiectul educativ O CARTE PENTRU ŞCOALA MEA, iniţiat de Inspectoratul Judeţean Suceava. Proiectul cuprinde patru domenii de activitate. Primul domeniu vizează motivarea pentru lectură, unde au avut loc activităţi specifice, cum ar fi lansări de carte, cluburi de lectură, expoziţii de carte şi afişe, realizare site-uri şi forum-uri internet. Al doilea domeniu cuprinde îmbogăţirea fondului de carte, în biblioteca şcolară, prin donaţii ale elevilor sau sponsori. Domeniul trei include reconstituirea fondurilor de carte existente. Ultimul domeniu s-a concretizat într-o parte evaluativă, la nivel judeţean, în două etape, de pilotare şi judeţeană.

c.      am utilizat, în cadrul activităţilor proiectelor educative derulate la Cabinetul de consiliere şi orientare şcolară, sistemul educativ informatizat, creând în cadrul acestor programe forum-uri de discuţii pe tema drepturile copiilor www.freewebs.com/adolescenta/forum , dezbatere on-line, ce a făcut parte din cadrul programului de activităţi al proiectului ADOLESCENŢA – O VÂRSTĂ A DILEMELOR, activitate cuprinsă şi în cadrul programului de activităţi SPRING DAY, martie 2007. O altă activitate a fost Concursul on-line de fotografie digitală TINERII EUROPEI/ADOLESCENŢA MEA, (http://www.fotomb.lx.ro/galerii.html ), în parteneriat cu Catedra de informatică. Alături de aceste site-uri am creat şi moderat forum-urile de discuţii adresate elevilor şi profesorilor http://groups.yahoo.com/group/carte_pentru_scoala_mea şi http://groups.yahoo.com/group/adolescenta_mea  din cadrul programului  mai sus menţionat, dar şi în contextul activităţilor derulate în programul educativ O CARTE PENTRU ŞCOALA MEA). Amblele proiecte se regăsesc şi pe adresa web http://festila.googlepages.com/ .

d.      -

e.      am fost responsabil al Comisiei de dezvoltare educaţională prin proiecte educaţionale interne şi externe (decizia nr. 44/26.09.2006), iar în cadrul catedrei de  specialitate, limba şi literatura română, am realizat activităţi cu caracter specific comisiilor metodice de specialitate, prin susţinerea unor referate dar şi a unor lecţii demonstrative.

f.         am obţinut performanţe în pregătirea elevilor, în urma testărilor şi a examenelor de sfârşit de ciclu (bacalaureat), procentul de promovabilitate fiind de 100%. De asemenea, am pregătit elevi pentru Centrul de Excelenţă, Suceava, şi am susţinut cursuri în cadrul acestei instituţii, clasa a XII-a;

g.      am participat cu elevi la olimpiada şcolară şi am obţinut rezultate la nivel local;

 

B. CRITERII PRIVIND ACTIVITATEA METODICĂ, ŞTIINŢIFICĂ ŞI CULTURALĂ:

a.      am valorificat competenţele dobândite în cadrul activităţilor de perfecţionare (definitivat, masterat) prin susţinerea de activităţi demonstrative, lecţii de calitate în cadrul comisiilor metodice de specialitate limba şi literatura română;

b.      am susţinut şi prezentat materialul cu tema „Lectura de plăcere” în cadrul sesiunii ştiinţifice de specialitate – limba şi literatura română, sesiune a Activităţii de formare „Cercuri de lectură – abilitare curriculară” (Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Română), Călăraşi, 17-18 octombrie 2007;

c.       am elaborat şi publicat articole de specialitate cu privire la experimentarea altor forme de promovare a lecturii, fiind coautor al volumului II „Lecturiada”, ANPRO, Cluj, 2007, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007;

d.      am coordonat şi obţinut, împreună cu echipa de proiect a programului educativ O carte pentru şcoala mea, locul I şi Premiul Special pentru originalitatea prezentării, la etapa judeţeană. În cadrul proiectului Adolescenţa – o vârtă a dilemelor, în urma concursului de eseuri pe tema adolescenţei, etapa naţională, am obţinut Premiul III (Bolohan Diana, cl. a X-a D);

e.      -

f.         Am participat la nivel naţional, la activitatea  de formare „Cercuri de lectură III. Lectură de plăcere/Lectură metodică”, 16 ore, Călăraşi, 17-18 octombrie 2007, (MedC, ANPRO, ISJ – Călăraşi, CCD – Călăraşi). Am participat la cursurile de formare continuă, specializarea Consiliere şi orientare şcolară, 24 de ore, formator judeţean – Jarcău Mihaela, Fălticeni;

g.      Am contribuit la creşterea prestigiului şi a calităţii unităţii de învăţământ prin forme de parteneriat (contracte) cu reprezentanţi ai comunităţii locale, Biblioteca municipală, Poliţie, Biserică, Consiliul local, muzee, mai ales în contextul elaborării şi desfăşurării activităţilor din cele două programe educative coordonate;

h.      proiectul educativ O carte pentru şcoala mea a reprezentat realizarea unei surse extrabugetare (donaţii în fondul de carte al bibliotecii şcolare), în vederea dezvoltării bazei didactice şi materiale din şcoală;

i.         în cadrul Comisiei  de dezvoltare educaţională prin proiecte educaţionale interne şi externe, în calitate de responsabil, am

j.         -

 

În anul şcolar precedent mi-am actualizat cunoştinţele şi metodele didactice, realizându-mi conform programei planificările calendaristice, proiectarea pe unităţi de învăţare şi  proiectele didactice.

Am contribuit, în cadrul catedrei de specialitate, la realizarea programelor şcolare pentru disciplinele opţionale şi, totodată,  la îmbogăţirea bazei didactico-materiale din cabinetul de limba şi literatura română. Am coordonat colectivul de redacţie al revistei „Dumbrava minunată” din cadrul Clubului copiilor, unde publică materiale elevi ai şcolii noastre.

Ca diriginte am contribuit la formarea unui colectiv de elevi bine educaţi, urmărind formarea caracterelor moral – civice sănătoase.  Am analizat periodic situaţia la învăţătură, a frecvenţei, am întreţinut o strânsă legătură cu părinţii elevilor, şi am îndrumat elevii spre activităţi educative şcolare şi extraşcolare, potrivit pregătirii şi aptitudinilor fiecăruia.

 

 Profesor,

                                                                                                               Feştilă Constantin-Bogdan