MINIPROGRAMĂ

PENTRU CURSURILE CENTRULUI DE EXCELENŢĂ, SUCEAVA

Clasa a XII-a

Prof. FEŞTILĂ C-TIN BOGDAN

Anul şcolar 2007-2008

 

GENUL LIRIC - TEXT ŞI EXPRESIVITATE POETICĂ

 

ARGUMENT:

Modalităţile de receptare şi analiză a textului liric au problematizat întotdeauna în atingerea unui standard de competenţă, atât din partea cadrului didactic, cât şi din perspectiva interlocutorului său – elevul. Funcţia poetică devine, în acest sens - în procesul de receptare şi analiză a textului poetic, o prioritate în procesul de înţelegerea şi descifrare a codului lingvistic al comunicării estetice. Astfel, instanţa comunicării lirice desfăşoară la nivel sintagmatic un transfer al emoţiilor contemplative în planul expresivităţii deliberate. Întocmai acest plan al expresivităţii interesează în mod deosebit şi ne obligă să căutăm porţi de acces către înţelegerea  dimensiunilor largi ale receptării sale, prin aprofundarea unor criterii de analiză pornind de la conceptele esenţiale: gen liric, text şi expresivitate poetică, nivelurile textului poetic (lexical, fonetic, morfo-sintactic, stilistic, al imaginilor artistice, prozodic), figuri (de stil, de construcţie, de substituţie, de sunet, retorice, de gândire, şi alte figuri de stil).

Urmărind toate aceste aspecte ne vom raporta la trei grupaje lirice diferite ca tematică, modalităţi artistice de realizare a textului poetic, specie şi curent literar.

 

COMPETENŢE:

  1. Comprehensiunea şi interpretarea textelor poetice:

ü      Utilizarea unor strategii diverse de lectură în vederea înţelegerii şi interpretării textului literar

ü      Interpretarea textului în funcţie de mai multe perspective (tematică, contextuală, structurală, personală), semnificaţii multiple ale textului

  1. Plasarea în context a operelor literare prin raportare la curente literare:

ü      Stabilirea unor relaţii între o operă literară şi contextul cultural în care a fost creată

ü      Analiza caracteristicilor esenţiale ale unor epoci culturale

  1. Argumentarea în scris sau oral a propriilor opinii asupra unui text literar sau a unui fenomen cultural

ü      Folosirea unor strategii de comunicare orală în vederea receptării şi interpretării textelor literare

ü      Redactarea unor lucrări pornind de la textele literare studiate (analiză critică, eseu, recenzie, articol, jurnal de lectură, etc.)

ü      Argumentarea unei opţiuni personale în confruntare cu puncte de vedere diferite exprimate în legătură cu un anumit text literar sau fenomen literar

 

VALORI ŞI ATITUDINI:

  • Cultivarea plăcerii de a citi şi a gustului estetic în domeniul literaturii, al artei cuvântului, în general
  • Stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice prin lectura textelor literare
  • Cultivarea sensibilităţii prin receptarea operei literare
  • Formarea unor reprezentări culturale privind fenomenele literare, artistice, în general

CONŢINUTURI:

ü      GENUL LIRIC. Definiţie. Trăsături.

ü      Text poetic. Tipuri de texte (descriptiv, reflexiv, popular, cult).

ü      Tipuri de lirism (exprimat: subiectiv, erotic, satiric, reflexiv, existenţial, declarat, lirism al măştilor, neexprimat: obiectiv, absent, lirism al rolurilor, dramatizat, narativizat, pseudolirism)

ü      Perspective lirice (subiective, obiective, mixte, lirism al măştilor). Instanţe ale comunicării lirice (concrete, abstracte, fictive)

ü      Limbaj. Figuri. Tipuri.

ü      Interferenţe cu alte genuri literare.

ü      Curente literare. Trăsături

ü      Nivelurile textului poetic

SUGESTII METODOLOGICE:

            Selecţia  textelor propuse pentru studiu se face în funcţie de următoarele criterii: valoare, accesibilitate, atractivitate şi varietate (texte aparţinând unor culturi şi epoci diferite, unor specii literare diferite)

 

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

  • BUTIURCA DOINA, Text şi expresivitate poetică, Universitas XXI, Iaşi 2003
  • CARACOSTEA D, Expresivitatea limbii române, Polirom, Iaşi, 2003
  • CĂLINESCU GEORGE, Principii de estetică, E.D.P., 1968
  • IRIMIA DUMITRU, Introducere în stilistică, Polirom, 1999
  • JAKOBSON ROMAN, Poezia gramaticii şi gramatica poeziei, (vol. Poetică şi stilistică), Univers, 1972
  • MUTOIU LĂCRĂMIOARA,  Alchimia textului poetic, Versus, 2006
  • VIANU TUDOR, Construcţii retorice, parataxe şi imagini succesive în poezie, Ed. Academiei, 1959

IMAGINI DIN CADRUL CURSURILOR, CENTRUL DE EXCELENŢĂ - LIMBA ROMÂNĂ

SUCEAVA - 2007

___________________________________________________________________________